Înainte!: Cum aţi ajuns la judo? Cum era sportivul Aurel Chelariu?
Aurel Chelariu: Am început judoul în armată, în 1967. Erau mai multe sporturi care se făceau, printre care şi judo.
Înainte!: – Era obligatoriu să faci un sport ca militar?
AC: Erau două ore de antrenament pe care le făceam zilnic, fiind într-o unitate de intervenţie. Eu aveam doar 56 de kilograme şi nu puteam face măcar tracţiuni la bară, dar m-am antrenat cu un băiat din Târgu Mureş care practicase polo, dar şi judo şi lupte. Şi după o lună, când am dat iar testările fizice, am ieşit printre primii, nu-i venea să creadă comandantului. Apoi, când am terminat armata, am mers la Mediaş înapoi, de unde eram. Acolo am căutat un club de judo, să continui antrenamentele. În 1968 s-a constituit Federaţia Română de judo. Am cumpărat toate cărţile, puţine, câte erau. Am dat la facultate la Iaşi. Universitatea avea echipă de judo şi eu m-am oferit să-i pregătesc. Am selectat băieţi şi am mers la Campionatele Universitare. Am dat licenţa tot în judo şi am fost repartizat la ţară. În 1978-1979 am început să predau judo în paralel, plătit fiind cu ora, la Palatul Copiilor. Directorul de la acea vreme m-a întrebat dacă nu vreau să vin cu toată catedra şi am fost la concurs şi am laut. Din 1979 sunt la Palatul Copiilor.
Înainte!: Înainte de revoluţie de ce numai judo era acceptat dintre artele marţiale?
AC: Era Casa Pionierilor atunci şi Consiliul Naţional al Pionierilor. Acolo acolo era nora lui Ceauşescu, Poliana Cristescu. Şi în revista Cutezătorii apăruseră doi sportivi care luaseră un premiu la judo. Elena Ceauşescu a chemat-o pe Poliana şi i-a zis: Gata cu judo! Gata cu bătăuşii! Totuşi ţinea la nora ei şi a rămas acest sport. La karate era altceva, au mai fost bătăi şi s-a interzis. Cu judo era altceva, s-a transformat în sport olimpic şi n-a mai fost nicio problemă. Între timp au apărut români campioni europeni la judo şi probabil au văzut că nu-i numai la noi în ţară, şi că sunt rezultate.
Înainte!: - Care a fost cel mai talentat sportiv pe care l-aţi pregătit?
AC: – Nativ, cel mai talentat sportiv a fost Radu Ghimpu. Ca rezultate, au fost alţii pentru că Ghimpu a avut o perioadă scurtă în care activat. Cât a fost însă, a avut rezultate foarte bune. Mai sunt Petru Ionescu, Dănculea care şi acum face performanţă, medaliaţi cu aur la naţionale, mulţi alţii.
Înainte! – O satisfacţie pe care v-a adus-o acest sport?
AC: – Bucuria cea mai mare a fost atunci când ne-am prezentat la un puternic campionat pe echipe, în 1992, iar noi nu aveam nici un atu să luam o medalie. Când am plecat stabilisem că face echipă comună cu cei de la Miercurea Ciuc. Însă ajunşi la Baia Mare nu ne-a mai dat voie să facem echipă comună. Eu luasem şi rezervele. Şi am făcut doar noi echipa de la Bacău şi am luat aurul. Nu era la îndemâna oricui. Erau echipe extrem de puternice, Steaua,Dinamo, Iaşiul. E satisfacţia cea mai mare pe care am avut-o. Toţi au tras extraordinar pentru echipă.
Înainte! – În întreaga carieră, câte medalii aproximaţi că au câştigat sportivii pregătiţi de dumneavoastră, la Campionatele Naţionale?
AC. În jur de 500, la naţionale. La cupele de verficare, mi-e imposibil să le număr.
Înainte!: – Cum a evoluat judoul de când aţi fost practicant şi până acum?
AC: – La început erau 5 categorii, acum sunt 9. La nivel internaţional s-a luat decizia. La japonezi la început a fost doar o categorie. Apoi au fost 3, apoi 5. Şi când au văzut că apar campioni din Franţa, Olanda au mai mărit numărul. Procedeele sunt mai spectaculoase acum. Înainte însă era mai curat. Regulamentul de la 1 ianuarie 2010 vrea să aducă iar judo. Ruşii au făcut o şcoală proprie de judo, cu elemente de sambo. Iar judo era sportul cu prizele de la centură în sus şi acum se revine. Anumite procedee sunt periculoase şi să se revină la cele vechi.
Înainte!: – Povestiţi-ne o întâmplare veselă şi una tristă din cariera dumneavoastră.
AC: – Să încep cu cea veselă. Eram la un examen de centură. Ca să iei gradul superior trebuie să ştii foarte bine toate procedeele. Noi dormeam la un cămin, şi un sportiv era răcit. M-am trezit la 12 noaptea să-i dau tratamentul, şi l-am întrebat de pastile, ce anume ia. Mi-a răspuns prin somn, repede: “Tomoe nage!”, denumirea unui procedeu ce urma să-l execute la examen a doua zi, stârnind râsul tuturor colegilor din cameră.
Iar o întâmplare mai puţin veselă e când într-o vară, fiind în tabără la Eforie Nord, câţiva sportivi au luat o barcă a unui salvamar şi s-au depărtat în larg atât de mult că nu se mai vedeau. Am plecat cu altă barcă după ei. Distracţia i-a costat pentru că, după episod, au făcut doar pregătire fizică şi nu au mai intrat în apă.
Palmares
Profesorul Aurel Chelariu are 43 de ani experienţă în judo, dintre care 36 ca antrenor. În 1977 a obţinut licenţa în Judo la Universitatea “A. I. Cuza” din Iaşi. Este profesor gradul I şi posesor al centurii negre cu 3 dani. (a consemnat Olimpia FILIP)
Un alt articol cu judo şi unifight aici
Cita amintiri frumoase tot atitea experiente de viata. Aurica este omul care a facut multe pentru judoul bacauan, inclusiv antrenamente in Sala Clubului CFR unde peretii sticleau de… florile gerului. Nu se poate sa uitam furia de leoaica a doamnei Constantinescu in Sala Floreasca alaturi de cei doi copii ai dumneaei pe care ii sustinea cu frenezie la fiecare meci. Nu se pot uita peripetiile de la Busteni, parinti precum Sile Rusu si sotia sa Rodica, dr. Farcas si sotia Gabriela si multi multi altii, dar mai ales ,,Cupa Martisorul” inceputa cu mai bine de trei decenii, continuata de cei doi mohicani si doi extraordinari prieteni: Aurica Chelariu si Florin Filioreanu. Sa nu uitam ca inainte de ’89, copiii pregatiti de profesorul Chelariu, dar condusi in Sala Floreasca de Sile Rusu, au cistigat Marele Trofeu intr-o competitie sportiva nationala a Caselor Pionierilor, pentru ca familia profesorului a avut un mare necaz prin decesul prematur al primului copil. Jos palaria in fata unui profeisonist, a unui mare pedagog si formator de caractere, a unui mare om, AUREL CHELARIU.