Liberalul Ioan Melinte, fost director al Agenţiei de Plăţi în Agricultură (APIA), demis în baza Ordonanţei 37, a cerut statului cel puţin 500 de milioane de lei vechi şi repunerea în funcţie. Hotărârea judecătorească i-a fost favorabilă, iar Melinte este director de drept, deşi în acest moment Ministerul Agriculturii îi plăteşte salariu de director lui Nicolae Huiban (PD-L).
„Am cerut de toate şi bani şi funcţie. Am câştigat totul în instanţă. Acum aştept decizia de repunere pe funcţie. E o chestiune de doar câteva zile”, a declarat Ioan Melinte. „După ce mă voi întoarce eu la conducerea APIA, Huiban va fi director coordonator şi eu executiv. Nu-i nicio problemă că suntem doi. În alte judeţe am văzut că sunt patru”, a afirmat el. După demiterea liberalului Melinte, în aprilie 2009, timp de câteva luni, pe postul de director a stat şi pesedistul Lucian Florea, care a fost scos de la conducerea APIA Bacău în momentul ieşirii PSD de la guvernare. (O.F.)













Posibil sa avem si 3 directori, nu?!
Mai, dar de ce nu ies astia la interval barbateste…doua pistoale, doua creiere, un scut? De ce eu trebuie sa platesc 2, Boc a spus ca o sa usureze aparatul bugetar, si, numai asta din poza are 200 de kile :)