Educaţie pentru democraţie în licee

Institutul European pentru Democraţie Participativă –

Qvorum în parteneriat cu Fundaţia Hanns Seidel din România vor implementa în judeţul Bacău proiectul “Informaţia înseamnă putere! Fii puternic (Educaţie pentru democraţie pentru elevii de liceu)”. Acest proiect pilot va consta în organizarea unui training educativ-informativ pentru promovarea valorilor democratice în trei licee din Bacău – Colegiul Naţional Vasile Alecsandri, Colegiul Naţional Ferdinand I, Colegiul Naţional Gheorghe Vrânceanu şi unul din municipiul Oneşti – Colegiul Naţional Dimitrie Cantemir.

Astfel, din fiecare liceu aproximativ 25 de elevi vor avea posibilitatea de a participa la aceste traininguri.

Programul de training este împărţit în 4 secţiuni: 1) Administraţia publică locală. Cine mă reprezintă? Cum funcţionează?; 2) Relaţiile inter-instituţionale: care sunt relaţiile între instituţiile statului (Parlament, Guvern, Preşedinţie) în România?; 3) Actele normative. Cum se legiferează în România?; 4) Implicarea liceenilor în procesul decizional!

Pentru acest proiect a fost creat website-ul www.euparticip.ro, special, pentru a oferi informaţii obiective tinerilor despre rolul instituţiilor statului. Totodată, la sfârşitul programului de training se va organiza o conferinţă de presă pentru a disemina informaţii cu privire la indicatorii cantitativi şi calitativi ai proiectului.

Liceenii din Colegiul Naţional Ferdinand I vor fi primii care vor lua parte la acest program de training. Astfel din 3 martie de la ora 14.00 trainerii Institutului Qvorum vor începe să se întâlnească cu tinerii liceeni din judeţul Bacău. Programul trainingurilor timp de patru săptămâni se va desfăşura după următorul program:

- Colegiul Naţional Ferdinand I din Bacău, miercuri, ora 14.00,

- Colegiul Naţional Vasile Alecsandri din  Bacău, joi, ora 13.00,

- Colegiul Naţional Gheorghe Vrânceanu din Bacău, joi, ora 13.30,

- Colegiul Naţional Dimitrie Cantemir din Oneşti, vineri, ora 12.00.

“Acest program pilot este unul destinat tinerilor liceeni în vederea creşterii culturii civice a acestora şi, chiar mai mult decât atât, îşi doreşte să aducă o valoare adăugată în dezbaterea publică, cu reale implicaţii la nivelul participării la viaţa politică, dar şi determinarea tinerilor de a se implica activ în cadrul acestei societăţi democratice”, a declarat Răzvan Burleanu, Preşedinte al Institutului European pentru Democratie Participativă – Qvorum.

Totodată un număr de 10 tineri din judeţul Bacău vor fi selectaţi pentru o vizită de studiu organizată la Parlamentului României şi Preşedinţia României, la terminarea programului de training.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Reclama

 
Recent Comments Tags

Recomandam

Recomandam

kiss Frontman ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Ora 25 Centrul de Presa

Arhiva zilnica

februarie 2010
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Ian   Mar »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728

Curs valutar

Genius Travel