11
Mar

Directorul Şcolii din Penitenciar, acuzat de şpagă

   Publicat de: Înainte!   in ANCHETE, Actualitate

Directorul Şcolii din incinta închisorii băcăuane este acuzat că a primit lunar şpagă un anumit procent din salariile mai multor cadre didactice care predau deţinuţilor. Inspectoratul Şcolar Judeţean a început o anchetă. Directorul şcolii neagă acuzaţiile şi spune că totul este o născocire.

Mircea Munteanu, directorul Şcolii nr. 22 (nr. -  aflată în incinta Penitenciarului de Maximă Siguranţă Bacău), este cercetat de o comisie din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) fiind acuzat că a semnat state de plată pentru cadre didactice care, se pare, nu şi-au ţinut orele de curs. Ba mai mult, el este acuzat că a primit lunar din septembrie şi până în prezent şpagă, un anume procent din lefurile cadrelor didactice. Pe lângă aceasta, directorul Munteanu a mai acceptat ca o clasă de a IX-a – bucătari/ospătari să funcţioneze ilegal, fără avize de la Inspectoratul Şcolar Judeţean. “Sunt aproximativ cinci învăţători mai în vârstă, pensionari. Toţi aceştia au fost reactivaţi de Munteanu şi încadraţi în şcoală. În schimb, drept mulţumire că primesc nişte bani, oamenii cotizau cu un anumit procent lună de lună la Munteanu”, au explicat angajaţi ai Şcolii nr. 22, care au refuzat să-şi dezvăluie identitatea. Totodată  directorul Şcolii 22 a omis să obţină avizele necesare de la ISJ pentru ca una din clasele a IX-a să funcţioneze legal. Dacă se vor demonstra acuzaţiile, atunci directorul Mircea Munteanu trebuie să returneze din propriul buzunar câteva sute de mii de lei. “S-a dat o lege conform căreia aceste clase trebuiau convertite în clase de liceu tehnologic şi, prin urmre, trebuia să obţină anumite avize ca să funcţioneze corect. El nu le-a obţinut. Clasa aceea a funcţionat ilegal. Nişte oameni au primit salarii şi nişte elevi care sunt deţinuţi au câştigat zile de libertate. Nu ştiu ce se va întâmpla cu ei”, a explicat un alt cadru didactic al şcolii.

“Nu ştiu ce făină se macină la acea moară

Dacă dascălii din şcoală acceptă să vorbească fără să-şi dezvăluie numele, conducerea Penitenciarului se abţine de la a face comentarii. Dan Brehuiescu, directorul adjunct al închisorii, este rezervat în declaraţii şi refuză să spună ce se va întâmpla cu deţinuţii care au câştigat zile de libertate deoarece, practic doar pe hârtie, ei au participat la orele de curs. “Nu ştiu ce să spun pe marginea acestui subiect. Pentru mine totul este nou. Sunt venit de puţin timp aici. Dacă aş vorbi, aş face rău. Într-adevăr sunt nişte controale, dar nu ştiu exact ce verifică. Nu ştiu ce făină se macină la acea moară”, a afirmat directorul Brehuiescu. Adrian Fuioagă, inspector şcolar general, recunoaşte că ISJ efectuează un control la Penitenciar şi că ancheta este aproape de final. Totuşi, primele concluzii vor fi făcute publice cel mai probabil luni. “Nu vreau să spun deocamdată nimic. Nici nume, nici cifre, nici sume de bani. Oricum, în câteva zile vom trage primele concluzii şi le vom face publice”, a declarat inspectorul şcolar general Fuioagă.

Munteanu: “E un control de rutină

Contactat telefonic, directorul Munteanu susţine că lucrurile nu sunt atât de grave. “Nu e practic nimic. E doar un control de rutină. Lumea poate să reclame şi să vorbească orice. Orice se poate corecta în lumea asta. Dacă am greşit eu şi colegii mei vom da banii înapoi. Ce se spune despre mine, că am luat şpagă este o născocire. Nimeni nu poate proba asta. Orice acuzaţie trebuie demonstrată. Reclamaţii sunt peste tot. Eu nu confirm zvonurile astea”, a afirmat Mircea Munteanu.  (Olimpia FILIP)



Publicitate

Acest articol a fost publicat in data de joi, 11 martie, 2010 la ora 22:48 si face parte din categoria ANCHETE, Actualitate. Poti lasa un comentariu.

3 comentarii pana acum

ioan
 1 

SE pare ca a ajuns dl Munteanu sa plateasca pentru,anii in care nu a stiut decat sa chefuiasca cu cei de la politie si de la inspectoratul scolar judetean la cel mai inal nivel…….sa vedem daca il vor scoate prieteni din fruntea inspectoratului scolar si din politia romana

15 martie, 2010 la ora 18:28
mihai
 2 

putea sa doarma linistit?

17 martie, 2010 la ora 19:46
mihai
 3 

/?/?

17 martie, 2010 la ora 19:46

Spune-ți părerea

Nume (*)
Email (nu va fi publicat) (*)
Site
Comentariu