Liceenii băcăuani iau lecţii despre Parlament, Preşedinte şi Guvern

În perioada 10 – 12 martie s-a desfăşurat în judeţul Bacău cel de-al doilea modul al programului de traininguri desfăşurat de Institutul European pentru Democrație Participativă – Qvorum în parteneriat cu Fundația Hanns Seidel din România. Astfel tinerilor liceeni din C.N. Vasile Alecsandri, C.N. Ferdinand I, C.N. Gheorghe Vrănceanu și C.N. Dimitrie Cantemir din Oneşti li s-au prezentat diferite aspecte importante cu privire la rolul și relațiile interinstituționale dintre Parlament, Președintele României şi Guvern, dar totodată şi cum funcţionează aceste instituţii şi ce atribuţii au. Peste două săptămâni tinerii liceeni vor avea posibilitatea de a se întâlni în acelaşi format informal cu care s-au obişnuit până acum chiar cu aleşi locali sau parlamentari, pentru ca cunoştinţele care le-au fost transmise să nu rămână numai în sfera teoretică şi să facă pasul spre ceea ce Institutul Qvorum şi partenerii săi doresc să implementeze, şi anume democraţia participativă. În acest moment toate partidele politice parlamentare au confirmat participarea la aceste întâlniri. O parte dintre tinerii participanţi la acest proiect vor avea posibilitatea la finalizarea programului chiar a unei vizite de studiu organizată în Bucureşti la principalele instituţii despre care li s-a vorbit în perioada aceasta. “Suntem extrem de mulţumiţi de cum evoluează lucrurile în acest moment, ceea ce ne determină să gândim deja noi proiecte de acest tip pe care să le implementăm atât la nivelul tinerilor din judeţul Bacău, cât şi alte proiecte în care să aducem clasa politică mai aproape de clasa cetăţenilor”, ne-a declarat Răzvan Burleanu, preşedintele Institutului Qvorum. Programul de traininguri va continua în această săptămână cu modulul III în care va fi abordat traseul actelor normative, încercându-se o clarificare a procesului de legiferare în România. Astfel, începând cu data de 17 martie traineriii Institutului Qvorum se vor reîntâlni cu elevii din C.N. Ferdinand I, C.N. Vasile Alecsandri şi C.N. Gheorghe Vrănceanu, iar vineri, 19 martie, urmând a avea loc trainingul cu elevii de la C.N. Dimitrie Cantemir din Onești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Reclama

 
Recent Comments Tags

Recomandam

Recomandam

kiss Frontman ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Ora 25 Centrul de Presa

Arhiva zilnica

martie 2010
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Feb   Apr »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Curs valutar

Genius Travel