Persoană cu handicap, slugă la primar

O persoană cu handicap gradul I este omul de curte al primarului din comuna Sarata. El recunoaşte că lucrează zilnic la magazinul mixt al familiei primarului sau în curtea edilului, fără să aibă vreun contract de muncă.

Primarul neagă acuzaţiile aduse şi afirmă că niciodată tânărul cu handicap nu a lucrat în folosul său.

Dănuţ M., o persoană cu handicap gradul I din comuna Sarata, este omul de curte al primarului Vasile Argatu (PDL). El este pus, zilnic, la diferite munci fizice atât în magazinul mixt al familiei şi în curtea casei edilului comunei. Ba, mai mult, oameni din sat povestesc despre faptul că tânărul cu handicap pleacă singur cu bicicleta ca să-i facă lui Argatu cumpărături, să-i plătească facturile, sau primeşte alte diferite sarcini. Toate acestea deşi omul are o suferinţă veche, iar Comisia Judeţeană de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi (CJEPHA) a decis că Dănuţ M. poate fi încadrat la handicap gradul I cu însoţitor.

“Îl ajut pe primar că e băiat bun!”

Tânărul cu certificat de handicap recunoaşte deschis că munceşte la primar fără să aibă vreun contract sau carte de muncă. “Da, eu fac treabă la primar. De mulţi ani îl cunosc şi lucrez la el. Mereu l-am ajutat. E băiat bun! Eu am pensie şi nu am nevoie să-mi mai dea el bani. Şi sora mea ia bani ca este însoţitorul meu. Eu mătur curtea lui, mai fac treabă pe la magazinul lui. De mult timp fac asta!”, afirmă cu seninătate Dănuţ M. Asistentul social din comună confirmă că tânărul are certificat de persoană cu handicap şi afirmă faptul că ştie că omul lucrează la magazinul lui Argatu. “Are certificat permanent de handicap. Eu ştiu că astfel de persoane trebuie să se deplaseze doar cu însoţitor. Stiu că este pus să măture sau să facă diferite alte treburi prin curte”, a explicat Angela Hormozanu, asistent social referent al Primăriei Sarata. Medicul Costel Sălbaticu, şeful CJEPHA a afirmat că sunt frecvente cazurile în care o persoană cu handicap gradul I nu ştie să vorbească coerent şi nu se descurcă în viaţa de toate zilele decât cu însoţitor, dar “dacă îi pui o mătură în mână face treabă bună”. Medicul Sălbaticu afirmă că sunt multe cazuri în care astfel de oameni sunt apţi de muncă fizică.

Daniela Ţâţaru: “E muncă la negru!”

Directorul adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Bacău, Daniela }âţaru afirmă că este normal ca o persoană cu handicap să muncească, dar este ilegal să nu aibă vreun contract încheiat între beneficiarul şi prestatorul de servicii. “Practic, cel care beneficiază de serviciile persoanei cu handicap trebuie să-i facă contract de muncă sau colaborare. Dacă omul beneficiază de un asistent personal plătit, acela trebuie să stea permanent lângă el. Să aibă grijă de el, să-i dea pastilele să vadă ce nevoi are. Dacă primarul îl pune să muncească, atunci însoţitorul trebuie să stea acolo, lângă el”, a explicat Ţâţaru. “Dacă nu are vreun contract de colaborare sau prestări de servicii, atunci este clar muncă la negru. Trebuie încurajată munca persoanelor cu handicap, dar nu exploatată!”, a mai adăugat directorul adjunct  DGASPC Bacău.

Primarul neagă că l-ar pune la muncă

Primarul Argatu recunoaşte că îl cunoaşte pe Dănuţ M. dar neagă că îl pune la muncă în interes personal. “Nu prestează nimic în favoarea mea. Nu lucrează nici la mine, nici la nimeni. Cine să-l ia la treabă? Nică măcar nu are capacitatea să muncească. Cade. Face crize. Dă din mâini şi din picioare. Eu nu l-am pus la treabă, niciodată!”, afirmă cu tărie primarul comunei. (Olimpia FILIP)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Reclama

 
Recent Comments Tags

Recomandam

Recomandam

kiss Frontman ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Ora 25 Centrul de Presa

Arhiva zilnica

martie 2010
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Feb   Apr »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Curs valutar

Genius Travel