Profesorii vor primi al treisprezecelea salariu în două tranşe

Profesorii vor primi al treisprezecelea salariu în două tranşe egale, s-a decis astăzi în urma unei întâlniri la care au participat liderii Sindicatului Liber din Învăţământ Bacău, primarul Romeo Stavarache şi administratorul public Leonard Pădureanu. “Urmare a faptului că alocaţiile bugetare guvernamentale sunt cu 50% mai mici decât este necesar, s-a stabilit ca al  treisprezecelea  salariu să fie acordat în două tranşe egale. Prima tranşă urmează să fie plătită în ultima săptămână din această lună, condiţia fiind ca statele de plată să fie depuse la sediul Primăriei până la data 23 martie. Ce-a de-a doua tranşă va fi plătită în trimestrul al II-lea, până la sfârşitul cursurilor” a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Bacău, Ionuţ Tomescu. Acordarea acestui drept profesorilor se face “chiar dacă actualul guvern a repartizat doar 50% din resursele financiare necesare celui de-al treisprezecelea salariu pentru profesorii din municipiul Bacău”, a precizat Ionuţ Tomescu. (O.F.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Reclama

 
Recent Comments Tags

Recomandam

Recomandam

kiss Frontman ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Ora 25 Centrul de Presa

Arhiva zilnica

martie 2010
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Feb   Apr »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Curs valutar

Genius Travel