Miercuri, 17 martie, între orele 12:30 – 13:30, Liga Studenţească a Universităţii “Vasile Alecsandri” şi Uniunea Naţională a Studenţilor din România organizează un protest prin care se cere demisia Ministrului Daniel Petru Funeriu. Reprezentanţii studenţilor susţin că protestul lor, ce va avea loc în faţa Prefecturii, are ca principal motiv lipsa de transparență din Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS). Uniunea Naţională a Studenţilor din România a adresat o scrisoare deschisă ministrului Funeriu, la care nu a primit încă un răspuns, prin care a solicitat o întâlnire oficală în cadrul căreia să se discute deschis despre problemele pe care le întâmpină studenţii, atât din ciclul licenţă, masterat sau doctorat. Protestele incep luni, 15 martie, cu pichetarea în faţa MECTS de către studenţii bucureşteni, iar miercuri 17 martie se vor alătura toate organizaţiile studenţeşti din România: Craiova, Timişoara, Iaşi, Bacău, Reşiţa, Tg Jiu, Braşov, Galaţi, Petroşani, Ploieşti. (O.F.)
Subscribe / Share













