La data de 29.04.2010 orele 04.30, Secţia 2 Poliţie a fost sesizată prin apel telefonic 112, de către S.Liviu, din municipiul Bacău, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras din balconul apartamentului mai multe haine aflate la uscat. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că la data de 29.04.2010, în jurul orei 04.30, minorii I. A. şi R.C., ambii de 16 ani, au escaladat balconul părţii vătămate, care nu este prevăzut cu geamuri şi de pe sârme au sustras câteva haine aflate la uscat. Prejudiciul cauzat în valoare totală de 500 lei a fost recuperat, prin predarea bunurilor sustrase părţii vătămate. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Subscribe / Share












