Includerea clasei a IX-a în ciclul gimnazial, aprobată

Deputaţii Comisiei de învăţământ au aprobat, vineri, după patru ore de dezbateri ca învăţământul obligatoriu să fie de zece clase, prin includerea clasei pregătitoare în ciclul primar şi a clasei a IX-a în ciclul gimnazial. Membrii comisiei au votat astfel varianta legii educaţiei propusă de Guvern, împotriva acesteia pronunţându-se doar reprezentanţii PSD.
Reprezentanţii sindicatelor din educaşţie, prezenţi la lucrările comisiei au încercat, la rândul lor, fără succes, să convingă parlamentarii puterii asupra riscului care-l implică reducerea liceului la doar trei ani. Ei au solicitat păstrarea învăţământului obligatoriu tradiţional: patru ani ciclul primar, patru ani ciclul gimnazial şi patru ani cel liceal.
Sindicaliştii au susţinut că varianta propusă de Guvern va avea drept consecinţe diminuarea la trei ani a duratei liceului, lucru care nu se întâmplă în alte ţări europene, creşterea numărului de tineri care nu vor mai urma cursurile liceale şi creşterea numărului de muncitori necalificaţi.
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu a sprijinit, însă, varianta Guvernului, arătând că aceasta este “o măsură fundamentală” şi că trecerea clasei a IX-a la gimnaziu este prevăzută pentru elevii care încep în acest an clasa a V-a. Funeriu a precizat că varianta Guvernului prevede un ciclu primar de 5 ani (prin includerea clasei pregătitoare), 5 ani – ciclul gimnazial (prin includerea clasei a IX-a) şi 3 ani cel liceal. El a propus şi un amendament, potrivit căruia, până cel târziu în 2020 cursurile liceale să devină obligatorii. PSD a încercat, prin deputatul Anghel Stanciu, să propună ca durata învăţământului obligatoriu să fie de 11 ani, dar ideea a fost respinsă la vot.

Antena3.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Reclama

 
Recent Comments Tags

Recomandam

Recomandam

kiss Frontman ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Ora 25 Centrul de Presa

Arhiva zilnica

aprilie 2010
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Mar   Mai »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Curs valutar

Genius Travel