Constantin Scripăţ, fostul viceprimar al Bacăului, va fi numit subprefect în şedinţa de miercuri a Guvernului. “Da, aşa este! Se pare că mai am un pas şi voi fi numit în funcţia de subprefect. De mâine mă puteţi felicita, însă în atribuţii voi intra de poimâine, după ce se va publica în Monitorul Oficial. De joi, voi trece la treabă”, a afirmat Constantin Scripăţ. În cei patru ani de guvernare Tăriceanu a fost viceprimarul municipiului Bacău – trei ani, iar ultimul an a fost subprefect şi s-a ocupat în special de deconcentrate şi calamităţi naturale. În urma inundaţiilor din mai – iulie 2008, a condus Comandamentul Judeţean pentru Calamităţi şi a coordonat construirea a 403 case, în comuna Săuceşti. Odată cu ieşitea PNL de la guvernare, Scripăţ a fost numit inspector guvernamental în judeţul Vâlcea. (O.F.)
Subscribe / Share












