Să încerc să “istorisesc” Spania unei foi veline e, cred, cel mai greu exerciţiu de concetrare pe care mi l-aş putea propune şi asta nu pentru că nu aş găsi amintiri îndeajuns de pertinente, ci pentru că fiecare cuvânt ce-mi vine în minte este acompaniat de un ritm latin specific, ce-ţi schimbă parcă tempoul inimii: ritmul de rumba. Iniţial, gândul că urma să iau parte la o oră de muzică nu mă încânta extraordinary de tare. Mă aşteptam să fie o activitate relative anostă – îmi închipuiam că ni se vor prezenta câteva noţiuni de teorie muzicală şi că, eventual, ni se va demonstra aplicabilitatea şi necesitatea cunoaşterii lor. Abordarea domnului profesor Antonio Temprano a fost surprinzătoare încă din primul moment – acesta a reuşit să capteze atenţia noastră prin maniera sa de predare ieşită din comun, începând cu un brainstorming. Cuvântul de pornire a fost “flamenco”. În sală s-a jonglat cu lexeme precum “chitară”, “pasiune”, “foc”, însă cu toţii ne-am pus de accord că ritmul este cel fără de care flamenco, cheia de boltă a muzicii şi dansului spaniol, nu ar exista. Prin urmare pentru a ne familiariza cu Spania şi pentru a gusta “ritmurile” sale, deci pentru a dobândi ceea ce necesita, îm mod normal, timp, aveam nevoie de… nimic altceva, decât de o incantanţie magică, pentru că, precum Feţii-Frumoşi din basme, îndrumaţi de domnul profesor, am început să rostim, la unison, “Tocando la rumba-rumba” (în traducere, “Cântând rumba-rumba”). După câteva pronunţări stângace, am fost învăţaţi atât să punem accentele de rigoare (TO-can-do LA rum-ba RUM-ba), cât şi să punctăm aceste accente prin lovituri successive, ritmice, în băncile pe care le închipuisem iniţial doar pentru a susţine cărţile şi caietele. Deşi timizi la început, am renunţat repede la inhibiţii, aşa încât la sfârşitul orei, în acea sală nu mai era un grup de elevi din şase ţări, care nu se cunoscuseră anterior, ci doar un GRUP, tocmai pentru că ne deschiseserăm sufletele faţă de muzică şi faţă de magia educativă a jocului prin care profesorul spaniol reuşise să ne trasforme pe toţi în adevăraţi “instrumentişti”.
Ana-Maria Nechifor
Elevă clasa a XI-a E, Colegiul Naţional “Ferdinand I”, Bacău
Unfortunately I don’t understand Romanian, but the simple fact that you have spent some time writting about the workshop makes me very happy. Thank you very much for the comments :-)