Google+

EXCLUSIV „Înainte!”// Interviu // Narcisa Lecuşanu, viitorul director tehnic al naţionalei de handbal senioare

Înainte! – Cu ce se ocupă acum Narcisa Lecuşanu, după retragerea în luna mai din handbalul competiţional?

Narcisa Lecuşanu – Mi s-a propus ca din septembrie să ocup funcţia de director tehnic al naţionalei de senioare. Propunerea a venit din partea lui Cristian Gaţu şi am acceptat-o. Cel puţin un an de zile de acum încolo nu vreau să fiu antrenor. Să zic aşa, m-am săturat de viaţa asta cu ”geanta după tine”. Nu exclud ca peste vreun an să devin antrenor. Sper ca naţionala să obţină unul dintre primele cinci locuri la campionatul European din Danemarca şi Norvegia.

Înainte! – Ai în intenţie să te implici în promovarea  în vreun fel a handbalului băcăuan?

Narcisa Lecuşanu – Dacă mi se va cere acest lucru, cu dragă inimă.

Înainte! – După o cariera la cel mai înalt nivel ai rămas cu vreun regret, legat de o neîmplinire? În contrapondere, care e cea mai mare satisfactie care ai obţinut-o ca sportivă?

Narcisa Lecuşanu – Am făcut parte dintr-o generaţie foarte bună. Regret că la Olimpiada din Beijing am plecat, cum se zice, cu medaliile la gât, eram favorite şi ne-am întors cu locul şapte. Asta regret, că nu am reuşit să urcăm niciodată pe prima treaptă a podiumului, la senioare. O mare satisfacţie? Am reuşit la Oltchim şi la Naţională să facem ca handbalul să fie la fel de iubit precum fotbalul. Echipele la care am jucat au fost ambasadoare bune pentru România.

Înainte! – Un meci pe care nu îl poţi uita?

Narcisa Lecuşanu – Oltchim – Gyor. Toate meciurile cu Gyor erau palpitante. Echilibrul între noi şi ele  era mereu aproape egal. Nu ştiai niciodată cine câştigă până la fluierul de final. Era o atmosferă extraordinară!

Înainte! – O jucătoare model pentru Narcisa Lecuşanu?

Narcisa Lecuşanu – Au fost multe colege de la care am avut ce să învăţ. Laura Lunca, Ioana Vasilca, Gabi Antoneanu şi multe altele. Jucătoare de mare excepţie. Sportive puternice!

Înainte! – Care e starea ta de sănătate acum, ştiind ca retragerea din cariera de jucătoare a fost forţată de o accidentare?

Narcisa Lecuşanu – În general e bună. După atâţia ani de sport de performanţă, n-are cum să nu te mai doară părţi din corp. Dar n-am încotro. În 2008 am avut o fractură urâtă de muşchi zigomatic (n.r. – un muşchi al feţei). Apoi am făcut trei operaţii la genunchi. Dureri mai am şi acum. Nu e simplu şi nici nu pot să spun care durere este mai mare. Că toate părţile corpului sunt importante.

Palmares:

Născută la Bacău, pe 14 septembrie 1976, Narcisa Lecuşanu a început sportul la 10 ani la CSS Bacău cu regretatul antrenor Eugen Cucu.

A absolvit Institutului de Educaţie Fizică şi Sport, cu diplomă de Masterat, promoţia 2001

Printre performanţele cele mai importante se numără:

-În 1992 a obţinut titlul de viceampioană naţională la junioare 2

– Titlul mondial cucerit în 1993, la Campionatul Mondial de Tineret din Brazilia.

-Locul 2 la Mondialele din Rusia (2005)

– Titlul mondial la tineret (1995)

-De două ori a câştigat Cupa Cupelor (2002 şi 2007, cu Ikast şi Oltchim)

– A câştigat o finală de Champions League (cu Oltchim)

– Mai multe titluri naţionale : patru în România (Oltchim) şi două în Macedonia şi Germania

A jucat în Germania, la Borussia Dortmund, în Danemarca, la Aalborg, dar a revenit în România pentru a se împlini ca sportivă la Oltchim.


2 Comments

  1. Gica spune:

    CLUBURILE CARE AU “UMBLAT” LA FORMA JURIDICĂ NU POT PROMOVA ÎN URMĂTORII 3 ANI.
    Interzis în Liga 1 !
    Federaţia Română de Fotbal a ţinut să facă precizări cu privire la modificările survenite în manualul UEFA de licenţierea cluburilor profesioniste în ceea ce priveşte capitolul juridic. Astfel, cluburile care au făcut modificări ale formei juridice, ” cu scopul facilitării calificării ca urmare a rezultatelor sportive şi/sau în scopul facilitării primirii licenţei în detrimentul integrităţii competiţiei”, începând cu data de 1 ianuarie 2010, nu vor putea obţine licenţa pentru Liga 1 în următorii 3 ani. Această nouă condiţie este extrem de severă sub incidenţa acesteia intrând schimbarea sediului, modificarea denumirii sau a culorilor şi schimbul de acţiuni între cluburi. Cel mai clar exemplu este cel al nou înfiinţatului club UTA 1945, care a preluat locul în Liga 2 de la Fortuna Covaci, dar care va avea dreptul să promoveze în Liga 1 d-abia în sezonul 2013-2014. Însă, clubul arădean nu este singurul în această situaţie, astfel că promovarea va fi o afacere destul de complicată. Iată textul complet al precizărilor făcute de forul de la Casa Fotbalului:
    Regulamentul UEFA de licenţiere a cluburilor şi de fair-play financiar, ediţia 2010, intrat în vigoare la data de 1 iunie 2010, prevede la art. 12 – Definiţia solicitantului de licenţă – următoarea noutate:
    ….
    2. Calitatea de membru şi relaţia contractuală (dacă este cazul) trebuie să aibă o durată – în momentul începerii sezonului pentru care se acordă licenţa – de cel puţin trei ani consecutivi. Orice modificare a formei juridice a clubului sau a structurii societăţii comerciale (cum ar fi modificarea sediului, modificarea denumirii sau culorilor clubului sau transferarea acţiunilor între cluburi diferite) survenită în această perioadă în scopul facilitării calificării ca urmare a rezultatelor sportive şi/sau în scopul facilitării primirii licenţei în detrimentul integrităţii competiţiei va fi considerată drept o întrerupere a calităţii de membru sau a relaţiei contractuale (unde este cazul), în sensul prezentei prevederi.
    Această nouă interpretare a regulii celor trei ani consecutivi ca membru afiliat împiedică un club, care va promova în Liga I la sfârşitul sezonului 2010-2011, să solicite licenţa pentru sezonul 2011-2012 dacă a apelat la acte juridice legale, DUPA DATA DE 1 IUNIE 2010, prin care s-a facilitat participarea primei echipe a clubului respectiv într-un eşalon competiţional superior, adică a participat în Liga a 2-a, deşi, din punct de vedere sportiv, în sezonul 2010-2011, ar fi trebuit să participe în Liga a 3-a.
    De asemenea, cluburile incluse în programul de licenţiere (cele 18 cluburi din Liga I şi cele 10 cluburi din Liga a 2-a, clasate pe locurile 1-5 la finele turului ediţiei 2010-2011) nu vor putea solicita licenţa pentru sezonul competiţional 2011-2012 dacă au apelat la acte juridice legale, DUPA DATA DE 1 IUNIE 2010, cum ar fi cesiuni, divizări sau altele asemenea, cu scopul de a facilita primirea licenţei.
    Consecinţa acestei noi reglementări este că, INCEPAND CU DATA DE 01 IUNIE 2010, cluburile care obţin dreptul de participare în competiţie, sezonul 2010-2011, într-un eşalon superior prin comasare sau cesiune, vor putea solicita licenţa pentru a participa în Liga I după trei ani, respectiv începând cu sezonul 2013-2014. prosport
    In concluzie, nici SC Bacau (preluarea locului Mesagerului si schimbarea conducerii administrative, denumirii, sediului, culorilor etc), nici FCM Bacau (schimbari de actiuni – Lv. Goian, modificare de capital etc) nu ar putea promova mai repede de 3 ani !

  2. Liviu spune:

    Mult noroc Narcisa in ceea ce vei face din postura de „jucatoare” in handbal in afara terenului! Esti inteligenta si vei avea succes si dupa linia de tusa!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Personalizari textile

Ora exacta Romania