Google+

Dăruind vei dobândi

Seneca spunea într-o scrisoare către Lucillius că nu poate fi fericit cineva care se uită numai la dânsul şi care aduce toate lucrurile spre interesul lui: „trebuie să trăieşti pentru altul, dacă vrei să trăieşti pentru tine”.

Profesori şi elevi ai Colegiului Naţional „Ferdinand I”, Bacău, reprezentanţi cu suflet ai Asociaţiei „Educaţie pentru Viitor” Bacău şi ai Casei Corpului Didactic din Bacău au făcut eforturi materiale  pentru copiii de la Şcoala cu clasele I-VIII Emil Brăescu ”Măgura.

Conducerea şcolii şi cadrele didactice au susţinut şi au apreciat  iniţiativa fericită a elevilor, a profesorilor liceului băcăuan şi a celor care au făcut posibil acest gest.

Elevi proveniţi din familii numeroase, 40 copii „de nota 10” au primit cu braţele deschise darurile, care, pe lângă faptul că erau consistente, aveau şi  pecetea unui gând bun, creştinesc. Sentimente de bucurie şi de alinare a simţit, desigur, fiecare părinte, bunic, frate sau soră o dată cu primirea darurilor. Sentimente de împlinire sufletească au trăit, cu siguranţă, şi profesorii şi elevii care au dăruit.

Atmosfera dăruirii a fost de poveste: interiorul cald, bradul împodobit de elevi, culoarul animat de picturile lor, colinde, daruri şi schimb de lacrimi, toate petrecute într-o şcoală aşezată la poalele unui deal, în apropiere de oraşul Bacău.

Concluzia la care ajungem este aceea că avem suflet, avem omenie, doar că ele trebuie împărtăşite, aşa cum a făcut-o elevii de la C. N. „Ferdinand I”.

Faceţi un astfel de gest! Dăruiţi un zâmbet, un colind, o pâine, o vorbă, o strângere de mână, un pachet. Gestul contează! (Mariana Dumencu)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Personalizari textile

Ora exacta Romania