Google+

British Council şi C.C.D. Bacău, parteneri pentru educaţie

Profesorii care predau limba engleză şi care sunt interesaţi să pregătească candidaţi pentru  examenele Cambridge şi nu numai, sunt aşteptaţi să se înscrie la un pachet de cursuri şi seminarii care va fi organizat în premieră la Bacău de British Council şi Casa Corpului Didactic “Grigore Tabacaru” Bacău.

Oferta completă a acestui proiect cuprinde următoarele opt module:

1. Creative writing;

2. Events management;

3. Teaching Young Learners through songs;

4. Getting Ready for Teachers’ Exams;

5. Mentoring;

6. NLP for teachers;

7. Teaching young learners;

8. Steps To Success.

Cursurile se concentrează pe metodologia de predare, pe competenţele de învăţare, pe conştientizarea participanţilor în legătură cu evaluarea lucrărilor scrise şi orale de performanţă şi totodată oferă sfaturi pentru profesori despre diferite tipuri de activităţi de predare, cu scopul utilizării acestora în clasele terminale.

În acest context se vor aduce în discuţie şi aspecte referitoare la tehnici moderne, care pot determina îmbunătăţirea performanţelor elevilor, încurajând totodată participanţii să împărtăşească propriile lor idei despre pregătirea elevilor pentru examenele finale de certificare lingvistică.

La sfârşitul fiecărui modul cursanţii vor primi un certificat eliberat de British Council şi C.C.D. Bacău, cu valabilitate nelimitată şi care atestă abilităţile şi competenţele lor în pregătirea candidaţilor, elevi, cu scopul obţinerii atestării Cambridge. Aceasta reprezintă o importantă şi necesară atestare lingvistică a celor care vor să studieze, sau să lucreze, în ţări în care limba engleză este limba de comunicare.

Cursurile se vor desfăşura la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” Bacău, fiind coordonate de profesor Anca Rafiroiu, inspector şcolar de specialitate şi de profesor-metodist Mirela Cojocaru.”

“Considerăm că acest pachet de formare este în acelaşi timp oportun şi inedit.

În ultimii ani am sesizat un interes sporit din partea colegilor noştri pentru asemenea activităţi, deoarece predarea limbilor străine, în special a limbii engleze, constituie un demers didactic dificil şi permanet supus schimbării.

Totodată ne onorează şi ne bucură colaborarea cu British Council”, ne-a declarat prof. Gabriel Stan, directorul Casei Corpului Didactic Bacău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Personalizari textile

Ora exacta Romania