Google+

Seminar cu tema: „Combaterea violenţei în şcoli – o mai bună comunicare între şcoală, elevi şi părinţi”

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în parteneriat cu Agenţia OSC, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Organizaţia „Salvaţi Copiii” şi Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău, organizează seminarul „Combaterea violenţei în şcoli – o mai bună comunicare între şcoală, elevi şi părinţi”.

Aceasta se va desfăşura miercuri, 30 martie 2011, între orele 09.00 – 14.00, în Sala de conferinţe a Hotelului „Moldova”, din Bacău.

Sesiunile de lucru ale seminarului vor reuni manageri şcolari, personal didactic, psihologi şcolari, alături de reprezentanţi ai instituţiilor locale, factori ce pot contribui la combaterea şi prevenirea violenţei şcolare.

Se vor discuta posibile cauze ale acesteia, modalităţi de abordare a fenomenului, tipologii ale cazurilor de violenţă şcolară, alături de comunicarea internă şi externă – ca instrument de gestionare a eventualelor situaţii de criză.

Seminarul „Combaterea violenţei în şcoli – o mai bună comunicare între şcoală, elevi şi părinţi”, este parte integrantă a proiectului „Tineri împotriva violenţei” – finanţat din Fondul Social European şi derulat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în parteneriat cu Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Agenţia OSC şi Organizaţia „Salvaţi Copiii”.

Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău şi Centrul Regional de Resurse pentru Educaţia Civică, care funcţionează în cadrul instituţiei băcăuane, vor prezenta cu această ocazie, proiectul educaţional „Prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile în şcolile băcăuane”, coordonat de profesor – metodist Lucica Ciupercă şi de prof. Gabriel Stan, directorul C.C.D. Bacău.

El se defăşoară în acest an şcolar, în parteneriat cu diferite instituţii publice şi cu o serie de ONG-uri reprezentative la nivel local şi judeţean.

Obiectivul general al proiectului îl constituie sprijinirea elevilor în procesul formării unui comportament social integrator şi securizant, în perspectiva maturizării acestora.

Iniţiatorii acestuia şi-au propus evaluarea fenomenului delincvenţei juvenile în şcoli, identificarea factorilor de risc comportamental la elevi, conştientizarea de către aceştia a pericolelor la care se expun şi reintegrarea elevilor „cu probleme” în colectivele şcolare şi în comunitate.

Până în acest moment, în cadrul  proiectului s-au desfăşurat 170 de activităţi distincte, în care au fost implicate peste 119 cadre didactice şi 7971 elevi din şcolile şi liceele băcăuane.

(comunicat CCD Bacau)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Personalizari textile

Ora exacta Romania