Google+

Ajutor și rugăciune pentru băcăuanii fără adăpost

Oameni fără adăpost, fără familie, uitați de societate dar neuitați de Biserică, au fost pomeniți în prima zi a lunii noiembrie, în cadrul unei slujbe speciale oficiată de PS Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, la cimitirul din Șerbănești. Este al doilea an cînd din grija PS Ioachim, preoți și credincioși, alături de ierarh, s-au rugat pentru iertarea tuturor băcăuanilor sărmani, mutați la Domnul, îngropați aici și în alte cimitire ale orașului. ”Prin aceste rugăciuni adăugăm dragostea noastră la dragostea lui Dumnezeu”, a explicat episcopul, după care a îndrumat pe mai departe ”să nu uităm că, de la înaintașii noștri, moștenim două lucruri: cerul, unde sunt sufletele lor, și pământul în care se odihnesc osemintele lor în așteptarea Învierii”, a adăugat PS  Sa.

Cu doar cîteva zile de pomenirea moșilor de toamnă, ierarhul a reamintit importanța rugăciunii pentru cei mutați în viața de dincolo, pe care nu are cine să-i pomenească, și pe care, prin asemenea slujbe, Biserica arată încă o dată că nu i-a trecut cu vederea. De asemenea, i-a îndrumat pe oameni la milostenie și întrajutorare, pentru a putea depăși greutățile timpurilor pe care le trăim. ”În această societate ce tinde spre secularizare, avem nevoie de creștinii care trăiesc în comuniune, avîndu-l în centru pe Hristos. Să nu uităm că tot ceea ce avem pe pămînt este darul lui Dumnezeu pentru noi, toate primindu-le pentru a le administra în numele Său. Și dacă le vom prezenta ca fiind ale Sale, atunci El le binecuvintează. Totodată, să ne rugăm pentru cei pe care lumea i-a uitat, așa cum sînt cei fără nume înmormîntați în acest cimitir, morți în diferite împrejurări ale vieții. Fie ca acest demers să devină în timp o adevărată tradiție”, a mai adăugat PS Sa. Apoi, a urmat rugăciunea de binecuvîntare a darurilor constând în dulciuri, alimente și haine pentru copii, pe care credincioșii din parohia Șerbănești le-au adus pentru a le împărți celor nevoiași din două centre maternale din Bacău. ”Au fost realizate aproximativ 150 de pachete pe care le vom oferi copiilor și mamelor din două centre maternale din Bacău, și copiilor de la Fundația ”Episcop Melchisedec”-filiala Bacău”, a explicat preotul Adrian Ghinea, slujitor la biserica din Șerbănești.

La finalul slujbei, PS Ioachim Băcăuanul s-a îndreptat către latura dinspre răsărit a cimitirului, unde sunt depuși sărmanii orașului. Aici, episcopul a făcut încă o rugăciune și a aprins cîte o lumânare la fiecare dintre crucile de lemn sub care se odihnesc trupurile a cîtorva zeci de băcăuani de care nu-și mai amintește decît Bunul Dumnezeu și Biserica Sa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Ora exacta Romania

Recomandam

PizzaPronto