Cu ocazia celebrului masacru al animalelor de la Bâlc organizat de omul de afaceri Ion Țiriac, Fundația VIER PFOTEN i-a invitat astăzi pe toți participanții să schimbe armă de vânătoare cu rachetă de tenis.
În acest an, membrii VIER PFOTEN au jucat o partidă de tenis la intrarea în țarcul de la Bâlc pentru a le reaminti invitaților domnului Țiriac că a face sport nu înseamnă a ucide.
În această dimineață, circa 20 de membri ai VIER PFOTEN din Austria, Marea Britanie, Olanda, Germania și România au jucat în mod simbolic o partidă de tenis la intrarea în țarcul de la Bâlc, în timpul sosirii invitaților. Ei au arborat un banner de 4 metri purtând mesajul „STOP KILLING! PLAY TENNIS!” ( „Nu ucide, joacă tenis!”). Prin acest îndemn, VIER PFOTEN dorește să reamintească domnului Țiriac și invitaților săi că există activități recreative mai sănătoase și mai pașnice decât vânătoarea, spre exemplu tenisul.
„Instinctul de vânător și confirmarea statutului social pot fi satisfacute prin alte activități decât cele sângeroase. O performanță e să te antrenezi și să lupți pentru puncte, nu să seceri în câteva secunde viață unui animal căruia nu-i dai nici măcar o șansa. Toate animalele de la Bâlc sunt închise într-un țarc, iar acest lucru nu este fair play”, a declarat Veronica Tulpan, Director de programe naționale VIER PFOTEN România.
De lungul celor 8 partide de vânătoare organizate până acum, nu mai puțin de 1400 de animale au fost ucise în numele „agrementului”, „distractiei” și „socializarii” de către cercul exclusivist de la Bâlc. Pe lista participanților de până acum se număra figuri proeminente la nivel internațional: fostul tenisman Boris Becker, oamenii de afaceri germani Wolfgang Porsche și Klaus Mangold, managerul austriac Franz Rauch, politicianul austriac Rudolf Streicher și fostul membru în Consiliul Europei Inigo Herrera. Printre invitații români din anii trecuți s-au numărat Elan Schwartzenberg, Adrian Năstase, Dan Chisu, Ilie Sârbu sau Petre Român.
„Într-o mare măsură, lipsă preciziei în timpul vânătorii poate cauza o moarte lentă și agonizantă pentru animale. „Evenimentul” de la Bâlc nu respectă minime principii morale și nici măcar reguli de etică vânătorii, motiv pentru care nu poate fi considerat decât un masacru. A venit momentul că domnul Ion Țiriac și partenerii lui să încheie afaceri într-un mediu mai puțin violent și mai etic. Să înceteze să mai organizeze <execuții> sângeroase și să le înlocuiască cu sportul alb, pe care domnul Ion Țiriac știa să-l practice atât de bine”, a declarat Thomas Pietsch, directorul Centrului de Competență Animale Sălbatice de la VIER PFOTEN Internațional.
VIER PFOTEN crede în responsabilitate și respect pentru toate formele de viață, astfel încât fiecare ființă vie să poată trăi cu demnitate, în concordanță cu cerințele speciei. De aceea, VIER PFOTEN cere insistent stoparea masacrului de la Bâlc dar și interzicerea organizării de vânători în spații îngrădite, considerând că Ministerul Mediului si Pădurilor are o responsabilitate în ceea ce priveşte aceste „crime legale”.












