Google+

O fetiţă de cinci ani a fost răpusă de turbare

O fetiţă de cinci ani, din comuna băcăuană Răcăciuni, a murit la spitalul de Boli Infecțioase din Iași, cu diagnosticul de turbare. Aceasta a fost muşcată de câinele din curtea părinţilor.

Tatăl fetei spune, că imediat după ce animalul a muşcat-o pe copilă, l-a fugărit cu pietre. „A doua zi l-am văzut mort în şanţ. Nu am anunţat pe nimeni până azi dimineaţă pentru că nu am ştiut că fata mea a murit de turbare. Câinele era cam agresiv, dar nu am ştiut că e posibil să fie turbat“, a spus Andrei Varga (35 de ani), tatăl fetei.

O echipă a DSV a ridicat cadavrul câinelui, ce zăcea aruncat pe marginea drumului din satul Gheorghe Doja, comuna Răcăciuni. „În funcţie de rezultatele pe care le avem de la acel animal, indiferent dacă este câinele care a muşcat fetiţa, vom decide dacă impunem carantină sau nu. În zonă, animalele sunt vaccinate antirabic, dar suplimentăm dozele pentru a fi sigură că suficiente vaccinuri în caz de nevoie“, a declarat Vasile Zaharia, şeful DVS Bacău.

Fişa medicală de pe 17 decembrie 2011, când micuţa a fost dusă la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) de la Spitalul Judeţean Bacău arată că medicul de gardă nu şi-a făcut bine treaba. Pe document scrie că micuţa a fost muşcată de câine şi că nu a primit tratamentul corespunzător. „Pe fişa medicală este scris că fata are o plagă prin muşcare de câine, iar medicul de urgenţă i-a recomandat vaccin VTA (n.r.-antitetanos) şi control la oftalmolog. Pacienta a fost văzută şi de un specialist în chirurgie infantilă, care a cusut plaga, lucru total greşit“, a declarat Marin Buştuc, director adjunct al DSP Bacău.

Oficialii de la Spitalul Judeţean Bacău refuză să comenteze situaţia deocamdată. „Nu facem nicio declaraţie atâta timp cât este o anchetă în desfăşurare“, a spus Mirela Romaneţ, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale.

Colegii de grădiniță, dar și educatoarea fetiței vor fi vaccinați antirabic. Veterinarii susțin că, anul acesta, în județul Bacău nu a fost declarat niciun focar de rabie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Personalizari textile

Ora exacta Romania