Profesorul Gheorghi Iorga: ”Cel mai mare despotism posibil este tirania nemiloasă a ideilor!”
E un om mare cât un munte, cu părul vâlvoi, fruntea înaltă, volubil, nonconformist şi orice discuţie cu el este o reală plăcere. Vorbeşte mult, însă fiecare cuvânt rostit este clar iar discursul este aşezat într-o topică perfectă.
Are o grămadă de lucruri de povestit şi toate discuţiile cu el se încheie cu regretul că pleacă şi că nu-l mai poţi asculta cât ai fi vrut. Ore şi ore întregi. Frapează mereu prin ce spune şi-şi electrizează, aproape instantaneu, interlocutorii. Pasionat de cultura şi civilizaţia persană, iubitor de autentic, însetat de tot ce are valoare, dornic de nou şi un incurabil idealist.
Acesta este profesorul de Limba şi Literatura Română, Gheorghi Iorga, de la Colegiul Naţional „Ferdinand I”, dascălul care şi-a pus puternic amprenta pe zeci de generaţii de elevi. Absolvent al Facultăţii de Limbă şi Literatură Română a Universităţii din Bucureşti, secţia Română – Franceză, promoţia 1978, Gheorghi Iorga este unul dintre cei mai renumiţi profesori din Bacău şi singurul traducător român din limba pesană.
Pasiunea pentru limba persană a căpătat-o în perioada 1977 – 1979, când a făcut studii în Iran, la Facultatea de Limbă şi Literatură Persană a Universităţii Teheran.
Din 2009 este doctor în Filologie, titlu obţinut la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi cu teza „Omar Khayyam şi complexul mitului european”. Devine mai apoi profesor asociat al universittăţii ieşene, unde predă cursuri de limba persană. Are peste 150 de articole, studii şi eseuri publicate în reviste de specialitate.
Pe lângă acestea, profesorul Iorga este şi autorul lucrării „Renaşterea persană” (2005) dar şi a tezei sale de doctorat care a fost primită excepţional de critica literară.
A tradus din limba persană „Bufniţa oarbă”, roman de Sadegh Hedayat, apărut în patru ediţii, o antologie de proză persană scurtă modernă şi contemporană cu titlul „Teama”. Traducerile nu se opresc aici şi profesorul Iorga continuă cu altă antologie a poeziei mistice persane intitulată „Călătorii cu limba tăiată”. Urmează traducerea volumului de poezie „Aida în oglindă”, a autorului Ahmad Şamlu şi o traducere a „Rubaniatelor” lui Omar Khayyam, intitulată „Un arian în umbra moscheii”.
Pe vremea studenţiei sale la Teheran, a tradus şi publicat volumul „11 elegii” scris de Nichita Stănescu şi o antologie a basmului popular românesc, „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” (1978). Profesorul băcăuan a pus bazele Societăţii de Orientalistică în Bacău, care funcţionează din 2005 şi are 17 membri. Totodată, este membru al Societăţii de Ştiinţe Filologice, filiala Bacău, dar şi a [abbr title=”Uniunii Scriitorilor din România”]U.S.R.[/abbr]. A pus bazele Fundaţiei Culturale „Georgeta şi Mircea Cancicov”. Pe lângă toate acestea, a scris 20 de prefeţe la diverse cărţi de poezie şi eseistică. A coordonat numeroase cenacluri literare şi societăţi ştiinţifice ale elevilor. Ba mai mult, a fost coordonator al Suplimentului cultural „Meridian 27”, al revistei „Orizonturi şcolare”, redactor al publicaţiilor „Convorbiri didactice”, „13 Plus” şi redactor şef adjunct la revista „Plumb”.
Mândria sa, elevii
Totuşi, în faţa unei asemenea activităţi ştiinţifice, profesorul Gheorghi Iorga se mândreşte cel mai mult cu elevii săi. La suflet i-au rămas definitiv şapte dintre aceştia, care au obţinut premii şi menţiuni la faza naţională a olimpiadei de Limba şi Literatura Română. Afirmă cu mândrie că elevii pe care nu îi poate uita nicicând sunt Adina Floareş şi Vasilică Bărboiu, olimpici de-ai săi în perioada 1985-1990, pe vremea când el era profesor la Liceul de Aeronautică „Henri Coandă” din Bacău.
„Era un lucru mare să fii la o clasă de aeronautică şi, totodată, olimpic la Limba şi Literatura Română. Erau elevi eminenţi, care citeau foarte multă literatură străină„, îşi aminteşte profesorul Iorga.
Recunoaşte cu mâna pe inimă că mereu gândul i-a rămas la Emil Budău, fostul său elev, al anilor ’90, care – zice profesorul – „era un tip teribil”. „Nu era olimpic, însă avea o minte de excepţie. Era interesant la el, aproape fascinant, faptul că nu reuşea să respecte anumite norme, criterii, impuse la acea vreme la tratarea unui subiect, adică scria o grămadă de lucruri de valoare dar multe dintre ele erau în afara subiectului. Avea o minte sclipitoare. Era profund. Acum are o firmă de publicitate în Bucureşti„, a adaugat profesorul. Nu o uită nici pe Gabriela Vrânceanu Firea (Pandele), care – spune profesorul Iorga – „provenea dintr-o familie modestă şi era excepţionala la Limba Română”.
„Mi-a plăcut să fiu mai mult decât un simplu profesor!”
Dascălul susţine cu convingere că, de fiecare dată, i-a plăcut să fie altceva decât un simplu profesor la catedră. „Nu mi-a plăcut doar să vin la şcoală să fac orele şi să mă duc acasă. Mi-a plăcut să fiu şi dincolo de catedră, adică în planul culturii. Nu-mi plac cărţile şi articolele strict didactice, tehnice. O carte trebuie mereu să atingă un nivel spiritual şi educaţional în întregul sens al cuvântului” a mai spus el. „Mai presus de toate, trebuie să ne amintim întotdeauna ceea ce de obicei profesorii uită: faptul că elevii contează mai mult decât conceptele. Cel mai rău despotism posibil este tirania nemiloasă a ideilor„, a mai adăugat profesorul Iorga.
„Profesorii trebuie să fie oameni sub vremuri, în toate sensurile”
„Pare să fie tot mai răspândită convingerea că profesorii nu sunt mai înţelepţi în calitate de mentori, nici nu sunt nişte exemplare mai valoroase decât vrăjitoarele, vracii şi preoţii din trecut. Profesorii trebuie să fie oameni sub vremuri în toate sensurile. În şcoala de azi, profesorii nu mai trebuie să le ţină predici elevilor. Ei nu au dreptul, oricât ar fi de eminenţi, să le spună discipolilor cum să se poarte sau cum să-şi organizeze viaţa. Dar au dreptul şi obligaţia pedagogică şi morală să-i înveţe să gândească lumea, să le spună, măcar o dată în viaţă, că lumea e extrem de interesantă, prin prisma disciplinei pe care o predau pentru că oferă o cunoaştere inepuizabilă„, a mai afirmat profesorul Iorga. Este supărat că în sistemul de învăţământ încă nu se cunoaşte care este finalitatea dorită, adică nu se ştie care este profilul elevului de care e nevoie în societate.
„Civilizaţia Gutenberg” vs. „civilizaţia electrică”
El susţine că şcoala românească de azi este victima impactului dintre „civilizaţia Gutenberg”, adică cea a alfabetului fonetic, şi „civilizaţia electrică”, adică cea realizată prin radio, televizor, computer sau telefon. „Toate nenorocirile din educaţie vin din faptul că şcoala, prin definiţie, este conservatoare, adică ancorată în Gutenberg, iar realitatea este supusă aceastei civilizaţii electrice„, afirmă dascălul.
Îşi doreşte foarte mult să se schimbe programa şcolară şi aceasta să fie în concordanţă cu vârsta elevilor. „Abandonarea criteriului cronologic în studierea literaturii române crează derută şi confuzie în rândul elevilor. Mintea elevului a ajuns un container cu de toate. Greşit!„, spune profesorul băcăuan.
„Nu calculatoarele dezvoltă mintea copilului, ci limbile latină şi greacă. O şcoală nu se modernizează dacă îi pui calculatoare, ci dacă îndrumi elevii spre biblioteci cu cărţi tipărite pe hârtie” a mai subliniat Gheorghi Iorga.
[box type=”info” size=”medium” style=”rounded” border=”full”]Funcţii în învăţământ:
1990-2001 – director adjunct al Colegiului „Henri Coandă” Bacău
1993-1994 – inspector general în Corpul de Control al Ministrului Învăţământului
2001-2005 – inspector şcolar general al ISJ Bacău
2005-2006 – directorul Colegiului Naţional „Ferdinand I”
2006 – prezent – inspector şcolar pentru Implementarea Descentralizării Instituţionale în cadrul ISJ Bacău.[/box]
Am avut onoarea de al cunoaste personal pe d-l Iorga , un om de o valoare inestimabila si un profesor exceptional . Patru ani a indrumat ai mei pasi spre tainele gramaticii si literaturii ; „esenta tare in flacoane mici ” era expresia dansului .