Google+

Gabriel Duțu a demisionat din funcția de director artistic de la Teatrul ”Bacovia”

Actorul Gabriel Duțu, director artistic al Teatrului Municipal „Bacovia” și unul dintre personajele principale ale telenovelei românești „Narcisa sălbatică”,  și-a depus demisia din funcția pe care o deține.

Motivul, spune el, este acela că, de câteva luni, au apărut mai multe neînțelegeri între el și directorul general al teatrului, Adrian Găzdaru, odată cu implicarea sa în mai multe proiecte de televiziune.

Mă văd obligat să-mi dau o demisie de onoare. Știu că au fost multe discuții referitoare la timpul pe care eu l-am petrecut foarte mult la București, cu filmările. Eu cred că aportul de imagine, pentru toată perioada cât am fost plecat, pentru teatrul Bacovia a fost foarte bun„, a declarat Gabriel Duțu.

Directorul general Adrian Găzdaru susține că abia duminică a aflat, la telefon, despre demisia colegului său, iar oficial, solicitarea a citit-o abia luni.

„Eu nici nu știu ce să spun, pentru că nu am apucat să vorbesc cu Gabriel Duțu. Nici nu am avut până acum astfel de solicitări cu încetarea contractului de muncă, cu acordul părților. Trebuie să-mi adun departamentele ca să văd exact care sunt efectele acestei hârtii”, a afrmat directorul Găzdaru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Personalizari textile

Ora exacta Romania