Poliţiştii au dat sute de amenzi de Paşte

În perioda Sărbătorilor Pascale polițiștii au desfășurat activități specifice şi au constatat 26 de infracțiuni, din care 13 în flagrant și au identificat 22 de persoane care au săvârșit fapte penale.

Au fost aplicate 646 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 155.599 lei. 472 dintre sancțiunile contravenționale s-au aplicat participanților la traficul rutier, pentru încălcarea prevederilor legale privind circulația pe drumurile publice iar alte 138 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate unor cetățeni pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.

Polițiștii au răspuns unui număr de peste 500 de apeluri primite prin 112 iar în 205 cazuri a fost necesară deplasarea echipelor de cercetare a locul producerii unor evenimente.

 

O patrulă de siguranță publică din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Bacău s-a deplasat în comuna Săucești, în urma unui apel prin 112 din care rezulta că persoane necunoscute a pătruns în locuința unei persoane și a sustras suma de 750  de lei.

În urma investigațiilor efectuate polițiștii au stabilit că Dumitru C., de 19 ani și Nicu M., de 18 ani, ambii din comuna Săucești, care se aflau într-un bar din loalitate, au asupra lor sume de bani nejustificate, având în vedere faptul că cei doi nu au niciun fel de venit.

În urma controlului corporal efectuat asupra lor, polițiștii au găsit suma de 420 lei, bani despre care au recunoscut că i-au sustras din locuința reclamantei.

Cei 420 lei au fost restituiți părții vătămate.

În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

 

La data de 15.04.2012, în jurul orei 23:45, un echipaj de poliție rutieră l-a depistat în flagrant pe C. Radu, de 31 ani, care conducea un autoturism pe strada Mărășești, din Bacău, in timp ce avea permisul de conducere suspendat până data de 17.05.2012 .

În cauză s-a intocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are acest drept suspendat.

 

La data de 16.04.2012, în jurul orei 00:30, o patrulă de siguranță publică din cadrul Sectiei 1 Poliție Rurală Bacău, aflată în servciul de patrulare în comuna Mărgineni, a depistat in flagrant trei persoane de sex masculin in timp ce sustrageau mai multe plase de gard, pe care le incărcau intr-o autoutilitară.

Polițiștii au interceptat și imobilizat cele trei persoane, despre care au stabilit că au sustras 44 de plase de gard și și două porți metalice din curtea unui cetățean, bunuri pe care urmau să le comercializeze la un centru de colectare a deșeurilor feroase.

Bunurile au fost restituite părții vătămate.

În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări față de Dragoș C., de 22 de ani, Ștefan O., de 25 de ani și Adrian C., de 21 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

 

Secția 1 Poliție Bacău a fot sesizată prin 112, la data de 16.04.2012, în jurul orei 18:30, de către barmanul unei societăți comerciale din Bacău despre faptul că o persoană  a facut scandal  şi a distrus mai multe bunuri din bar.

Un echipaj de siguranță publică l-a depistat la fața locului pe Gruia D., de 43 de ani, din Bacău, stabilindu-se barmanul de serviciu i-a solicitat acestuia să părăsească barul, in urma unor discuții contradictorii, moment în care bărbatul i-a adresat acesteia injurii şi ameninţari cu acte de violenţă, a distrus casa de marcat, un fitru de cafea, mai multe pahare şi un scaunul

Valoarea prejudiciului este de aproximativ 2000 lei.

În cauză s-a întocmit dosar penal în care D. Gruia este cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de distrugere şi ultraj contra bunelor moravuri.

Întrucât acesta a continuat să adreseze injurii reclamantei şi după sosirea la faţa locului a patrulei de poliţie, s-a luat măsura  sancţionării contravenționale cu amendă în valoare de 500 lei.

Olimpia Filip

Olimpia Filip - jurnalist Bacău. A lucrat la Adevărul, Evenimentul Zilei, Tineretul Liber.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.