Se întâmplă în judeţul Bacău: doi fraţi de 11 şi 13 ani dorm în coteţul porcului

Ionuţ (11 ani) şi Emanuel (13 ani), ambii elevi în clasa a V-a, dorm, de două săptămâni, în coteţ, alături de porc. Mama lor a murit înecată într-un iaz în urmă cu mai puţin de un an, iar tatăl i-a părăsit.

Trăiesc împreună cu bunicii lor într-o ruină şi în coteţul porcului. Cristian, fratele cel mic, din clasa a II-a, este născut cu o malformaţie a inimii şi este singurul care are „privilegiul” să doarmă înăuntru. O casă de lut care se mai sprijină în patru pari, fără plafon, ai cărei pereţi stau să cadă în orice clipă.

„N-am mai mâncat carne de două luni”
Jumătate din bordei s-a dărâmat în urmă cu două săptămâni. A început să cedeze un perete, apoi să se încline altul, ca, după câteva zile, la ultimele inundaţii, să pice brusc întregul plafon.

„Buf, am auzit deodată. Noroc că nu era nimeni în cameră, că altfel murea careva. Era camera băieţilor şi ei erau pe afară”, povesteşte Constantin Alec (56 de ani), bunicul băieţilor.

Totul se întâmplă în cartierul Marginea din partea de vest a localităţii Buhuşi, într-un cătun care n-are drumuri, ci doar uliţe pline cu bolovani. Zona este cunoscută ca fiind una a sărăciei, unde nici preotul nu ajunge ca să ducă mortul la groapă.

Ionuţ şi Emanuel recunosc că în coteţ, alături de porc, nu pot închide ochii toată noaptea. Dimineaţa se trezesc obosiţi şi cu ochii împăienjeniţi de nesomn, nu doar din pricina mirosului, ci şi din cea a gâzelor şi a frigului care se lasă peste noapte.

Carne sau dulciuri n-au mai văzut de câteva luni. La ultima cină au mâncat bureţi cu mămăligă. „Eu am cules bureţii din pădure că după ploile astea au început să apară. Mălaiul de mămăligă l-a primit bunicul de la o vecină, pentru că i-a înfipt în grădină nişte araci”, explică Ionuţ, puştiul de 11 ani.

Obligaţi să facă naveta pe jos la şcoală
Bunicii, alături de cei trei nepoţi, îşi duc traiul doar cu 500 de lei lunar. Banii provin din ajutorul social şi din alocaţiile micuţilor. Peste 100 de lei lunar ar costa abonamentul la autobuz până la şcoala din centru Buhuşiului, pentru ca băieţii să ajungă la ore.

De multe ori merg pe jos mai bine de cinci kilometri sau rămân acasă. „După ce se urcă în autobuz, şoferul îi coboară că n-au bani de bilet sau abonament. De unde să le dau eu?”, se întreabă bunicul Constantin Alec.

Lui Ionuţ îi place cartea şi susţine că materia sa preferată este Limba Română. Îşi face temele seară de seară în singura odaie care mai stă în picioare, dar are miros de mucegai.

Curent electric nu există, de aceea învaţă la lumina lumânării. Recunoaşte că cele mai mari note le are la Muzică şi Educaţie Fizică. Nu are prea multe note pe semestrul al doilea deoarece a avut mâna ruptă şi bunica sa a decis că este mai bine să stea acasă.

„Am să mă duc de miercuri la şcoală, că vreau să iau note. Mi-am făcut şi tema la Română. Am avut de subliniat cu o linie subiectele şi cu două predicatele”, adaugă Ionuţ. Emanuel este cu doi ani mai mare decât fratele său. Este în aceeaşi clasă cu Ionuţ, fiindcă a fost dat mai târziu la şcoală. Este mai ruşinos şi n-a povestit niciodată colegilor săi în ce condiţii trăieşte acasă.

„Nu le-am spus nici doamnei diriginte şi nici colegilor mei cum este acasă la mine. Nici că dorm cu porcul alături”, susţine cu ochii în lacrimi băiatul de 13 ani.

„Noi am avut şi avem grijă de aceşti copii”

Ionel Turcea, primarul oraşului Buhuşi, este convins că cei trei băieţi îşi duc viaţa în condiţii normale. Susţine că Primăria monitorizează situaţia şi că lună de lună primesc haine şi alimente.

„Noi am vrut să-i luăm de acolo şi să-i internăm într-un centru de ocrotire, însă nu ni i-au dat bunicii. Mereu îi monitorizăm şi avem grijă de ei. I-am îmbrăcat, i-am hrănit şi îi ducem la şcoală”, a declarat edilul Buhuşului.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Bacău susţine au amenajat deja două locuri într-un centru de primire a copiilor în regim de urgenţă, însă se aşteaptă ancheta asistenţilor sociali din cadrul Primăriei Buhuşi. (Olimpia Filip)

Olimpia Filip

Olimpia Filip - jurnalist Bacău. A lucrat la Adevărul, Evenimentul Zilei, Tineretul Liber.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.