Google+

Sute de credincioşi din judeţul Bacău se roagă într-o biserică construită din carton

credinciosi bacauAproape 200 de familii din satul Scurta, comuna băcăuană Orbeni se roagă într-o biserică construită din carton și placaj OSB. S-a ajuns la această situaţie după ce, biserica iniţială s-a crăpat în două şi riscă să- se prăbuşească oricând.

Construcția, ai cărei pereţi sunt făcuţi din carton presat şi placaj OSB, are o lungime de 20 de metri şi a fost ridicată în urmă cu patru ani, după ce un an întreg preotul Nicolae Osoianu a slujit afară, în câmp. „Indiferent de vremea de afară, preotul nostru slujea pentru oamenii care veneau să îl asculte. Chiar dacă era frig, chiar dacă era caniculă, veneau oamenii. De fiecare dată erau mulţi…”, a rememorat Ioana Nistor (63 de ani) o săteancă.

Cu toate că nu are ziduri, ci doar are pereţii subţiri din carton presat, Biserica respectă cele trei părți obligatorii ale unui lăcaș de cult, adică pronaos, naos și altar. Pereţii interiori ai clădirii sunt îmbrăcaţi în fotografii plasticate, care înfăţişează chipuri de sfinţi. “Am fost cu fiica mea la mănăstirea de la Runc şi acolo, am văzut acest gen de icoane. Le-am fotografiat şi apoi, am mers la un atelier care a realizat aceste icoane plasticate”, a explicat preotul Neculai Osoianu.

Sătenii sunt mulţumiţi de biserica din localitatea lor şi în fiecare zi de sărbătoare, lăcaşul de cult se umple de credincioşi. “E bine, e cald că avem în biserică o sobă bună. Şi părintele slujeşte aşa de frumos! Preot mai bun ca al nostru, nu există în toată lumea, oricât ai căuta”, a afirmat Viorica Micu (57 de ani) o altă săteancă. Oamenii îşi amintesc cum au pus mână de la mână şi au ridicat într-o vară biserica din carton. “Fiecare a venit cu ce a putut. Am pus toţi mână de la mână. Mai avea părintele nişte cunoştinţe prin oraş, adică în Bacău, care l-au mai ajutat cu ceva lemn”, a mai adăugat Ioana Nistor.

Preotul Osoianu recunoaşte că cea mai mare cheltuială nu a fost făcută cu ridicarea construcţiei în sine, ci cu intabularea terenului.  “Vreo 4.000 de lei am cheltuit doar cu intabularea terenului. Trebuia să obţinem avizul de construcţie de la primărie”, a mai afirmat preotul Osoianu.  Socoteala banilor încasaţi de preot este ţinută cu sfinţenie. Preotul de la Scurta are chitanţierul plin şi, pentru orice sumă de bani înscasată, indiferent de valoarea ei, dă hârtie la mână. “Pentru orice ban încasat eu tai chitanţă. Şi pentru nunţi, botezuri, sau orice altceva. Şi pentru 1 leu sau 50 de bani, sume adunate pentru sinistraţii din Galaţi eu am dat chitanţă”, afirmă preotul în timp ce cu ochelarii pen nas răsfoieşte chitanţierul.

S-a ajuns ca o parte dintre credincioşii satului Scurta să se roage într-o biserică improvizată, deoarece vechiul lăcaş de cult al localităţii, datat de la 1860 şi aflat pe vârful unui deal, s-a crăpat în două.

“Vechea biserică a satului a fost cândva un schit de călugări greci, construit în întregime din nuiele. După plecarea călugărilor și transformarea lăcașului de cult în biserică, comuniștii au vrut să-l dărâme. Localnicii s-au apucat să construiască o biserică nouă de jur-împrejurul celei din nuiele. De teama ca nu cumva preotul lor să fie arestat, l-au trimis o lună de zile în concediu și ei, sătenii, au ridicat biserica așa cum fusese planul: de jur împrejurul celei de nuiele. După ce a fost gata, în interior au dărâmat vechea construcţie”, a mai povestit preotul.

Catedrala din Bacău, o investiţie gigantică

Pentru ridicarea Catedralei Ortodoxe “Înălţarea Domnului”  din Bacău, Consiliul Judeţean a consumat deocamdată peste 11 milioane de dolari. La aceşti bani se adaugă alţi 1,2 milioane de dolari din banii bugetului local şi din donaţii. Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, proprietara de drept a Catedralei Ortodoxe „Înălţarea Domnului“, a dotat construcţia, printre altele, cu 18 clopote, din care 13 vor fi sincronizate de computere. La acestea se adaugă şi o cruce de 7 metri din inox care este, în acest moment, cea mai mare din ţară înălţată pe o biserică ortodoxă. Catedrala „Înălţarea Domnului“ este construită în stil bizantin, are o înălţime de 70 de metri, iar în interiorul ei încap 5.000 de enoriaşi. Subsolul clădirii este unul grandios, construit pe două nivele care cuprind un pavilion expoziţional, un depozit de carte, o sală de conferinţe, spaţii administrative şi un adăpost de apărare antiaeriană. Construcţia nu va fi gata mai devreme de 2016.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Personalizari textile

Ora exacta Romania