Un băcăuan a făcut turul Europei pe bicicletă

bicicleta tur europaBăcăuanul Anton Duma (47 de ani), originar din satul Valea Mare, comuna Faraoani, a parcurs cu bicicleta peste 50.000 de kilometri, trecând prin 35 de ţări.

Întoarcerea oficială pe meleagurile natale a avut loc duminică, 3 noiembrie, când a fost aşteptat de mai mulţi biciclişti, membri ai „Elephant Bike Club” Bacău. Linia de sosire a fost la statuia lui George Bacovia deoarece, spune Anton Duma “de câte ori simţeam plumb în picioare îmi aminteam de poetul băcăuan”.

Ocolul Europei a fost făcut pe două roţi, pe o bicicletă cumpărată de fratele său şi cu 200 de euro în buzunar. A plecat în turul Europei într-o dimineaţă de iunie din anul 2009 şi, pe lângă bani a mai avut cu el câteva bidoane de apă de la fântâna din faţa porţii.

A construit pentru români un altar din pietre în Norvegia

A avut tot timpul la el pliante şi tot felul de materiale despre România. Susţine că le-a împărţit oamenilor care i-au ieşit în cale în această experienţă pe două roţi. “Am promovat portul şi folclorul românesc. Am umblat în costum popular, am cântat la muzicuţă, iar în nordul Norvegiei am făcut un altar din pietre. Îmi dorec ca românii care trec pe acolo să lase un semn, un desen pe câte o piatră. La Cercul Polar am cântat Imnul României, iar în Finlanda am dansat cu oamenii de acolo Periniţa”, susţine cu mândrie ciclistul băcăuan.

L-a vizitat pe Moş Crăciun

Povesteşte râzând cum în Laponia a ajuns în biroului lui Moş Crăciun şi i-a citit Moşului o scrisoare din partea României. “I-am spus că România îl iubeşte şi că îl aşteaptă în fiecare an. I-am mulţumit că vine mereu şi l-am sfătuit să treacă şi pe la cei mai săraci”, a rememorat Anton Duma.

Nu uită cum, în Albania, a fost atacat de o bandă de vagabonzi, care voiau cu tot dinadinsul să-l jefuiască. “Unul dintre ei mi-a luat steagul României de pe bicicletă aşa că m-am bătut cu ei ca să-l recuperez. Cum aveam eu să merg prin Europa fără steagul ţării mele?”, se întreabă bărbatul.

Indiferent unde este în Europa, indiferent unde se află pe glob, Anton Duma susţine că este acasă. “Casa mea este tot Pământul, iar ţările prin care trec sunt doar nişte camere. Visul de a porni într-o astfel de expediţie îl am de la 4 ani. Citisem mult despre traseele pe care urma să le fac, văzusem multe filme, adică teoria o ştiam. Am vrut neapărat să văd cum este şi în practică”, a mai adăugat ciclistul băcăuan.

Îi place să se numească erou aventurier şi recunoaşte că bicicleta cu care a străbătut toată Europa este una comună, cumpărată de fratele său. Cea mai mare dorinţă a sa este plece într-o expediţie pe bicicletă în care punctele intermediare să formeze pe harta lumii cuvântul ROMÂNIA. “Vreau cu tot dinadinsul să scriu numele Românei pe de pe bicicletă pe harta mondială şi să pedalez pentru o cauză nobilă”, a mai adăugat el.

Ultimii zece kilometri, însoţit de 25 de “elefanţi” pe biciclete

A fost aşteptat la întoarcere de către membrii celui mai tânăr club de ciclism din România – “Elephant Bike Club” Bacău. Acesta s-a înfiinţat în februarie 2013 şi până în prezent au participat la 27 de concursuri naţionale şi internaţionale, la care au obţinut peste 60 de locuri întâi, la diferite categorii.

“Clubul nostru s-a înfiinţat atunci când am realizat că pierdem prea mult timp pe acasă. Ne-am denumit <elefanţi> pentru că toţi aveam peste 100 de kilograme şi am început cu plimbări relaxante cu bicicletele prin pădure. Treptat, am văzut că ne simţim bine. Că slăbim, ba chiar suntem mult mai toleranţi şi înţelegători în familie”, a afirmat Bogdan Alecu, preşedintele Clubului de ciclism băcăuan.

Membrii clubului îşi propun să organizeze acţiuni caritabile împreună cu “eroul aventurier” Anton Duma.

Olimpia Filip

Olimpia Filip - jurnalist Bacău. A lucrat la Adevărul, Evenimentul Zilei, Tineretul Liber.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.