Festivalul Internaţional Gala STAR. Care este lista concurenților

În perioada 24 – 28 aprilie 2015 are loc cea de-a X-a ediţie a Festivalului Internaţional al Recitalurilor Dramatice „Gala STAR”, festival-concurs internaţional care se adresează artiştilor cu posibilităţi de expresie deosebite, valorificate în toate formele de spectacol de tip one-man-show: teatru, teatru – dans, teatru de animaţie, teatru – circ, pantomimă, stand-up comedy s.a.m.d.

Gala STAR are caracter competitiv. Un juriu format din profesionişti ai teatrului naţional şi internaţional va desemna câştigătorii dintre cele mai valoroase recitaluri înscrise în competiţie, acordând:

  • Marele Premiu şi Trofeul Galei STAR
  • Premiul pentru cel mai bun one man show
  • Premiul pentru cel mai bun one woman show

La acestea se adaugă Premiul onorific “Ştefan Iordache”, acordat de un juriu de elevi din liceele municipiului Bacău, şi Premiul “Dinu Apetrei”, oferit de actorii din Teatrul Municipal “Bacovia”.

Anul acesta vor concura pentru premii actorii:

1.. Baczó Tünde“7/7”. Spectacol de teatru-dans. Teatrul Maghiar de Stat “Csiky Gergely” Timişoara. Regie&coregrafie: Baczó Tünde.

2. George Ciolpan “Pasărea în văzduh”. Recital de pantomimă. Producţie independentă, Braşov. Regia: George Ciolpan.

3. Matei Chioariu „Seeking wild”. Monolog din spectacolul „LSD Theatre Show”. Regia: Horia Suru. Spectacol interactiv. Producţie Doctor’s Studio, Bucureşti.

4. Kocsardi Levente “Arta pârţului sau Conferinţa Daliniană a contelui De La Trompette”, pe texte din „Jurnalul unui geniu”, de Salvador Dali. Regia:  Kocsardi Levente. Producţie a Asociaţiei Culturale “Arte Factum”, Timişoara.

5. Adrian Loghin  – “I.O.N.A.”, adaptare după Marin Sorescu. Regia: Danni Ionescu. Teatrul « Mignon », Bucureşti.

6. Ada Lupu«De ce». Dramatizare după «De ce fierbe copilul în mămăligă», de Aglaja Veteranyi. Regia: Dumitriana Condurache. Proiect independent, Iaşi.

7. Dana Maria Marineci„XXE-uri”, după „E”-uri şi „Proiectul XX”, de Alina Nelega. Regia: Irina Crăiţă Mândră. Producţie independentă, Bucureşti.

8. Isabela Neamţu „Laughing wild”. Monolog din spectacolul „LSD Theatre Show”. Regia: Horia Suru. Spectacol interactiv. Producţie Doctor’s Studio, Bucureşti.

9. Ingrid Robu – “Fetiţa soldat”, de Mihaela Michailov. Regia: Adrian Tamaş. Teatrul Tineretului Piatra Neamţ.

Selecţia recitalurilor înscrise în concurs s-a realizat cu sprijin oferit de teatrologul Carmen Stanciu, conferenţiar dr. UNATC Bucureşti, Dan Marius Zarafescu – teatrolog, director artistic al Teatrului „Nottara” Bucureşti, şi actorul Adrian Găzdaru, director al Teatrului „Excelsior” Bucureşti.

La cea de-a II-a ediţie a Concursului de Dramaturgie – Monodramă, nouă secţiune a Festivalului Internaţional al Recitalurilor Dramatice „Gala STAR”, anul acesta s-au înscris 23 de concurenţi, cu texte originale şi dramatizări. Dintre cele 16 titluri intrate în discuţia finală, juriul format din criticul de teatru Monica Andronescu, dramaturgul Mircea M. Ionescu şi criticul de teatru Doru Mareş, secretar literar al Teatrului Municipal „Bacovia”, a nominalizat la premiu textele „Pe jumătate cântec”, de Crista Bilciu, „Ştiu că nu asta vrei să auzi”, de Carmen Dominte, şi „Mireasa pierdută. Mireasa regăsită”, de Ion Bogdan Martin. Au mai primit un punctaj important piesele „Vicenţiu Întâiul”, de Laurenţiu Budău, „Să ne jucăm serios”, de Tincuţa Horonceanu Bernevic, „Clovnul Împărat”, de Cristina Cosma, „Un om, un scaun, o poveste…”, de Ion Bogdan Martin, şi „Aniversarea”, de Olga Delia Mateescu, cât şi dramatizările realizate de Edith Negulici. Premiul va fi acordat câştigătorului în cadrul Galei STAR 2015.

Înainte!

ziarul inainte editie de bacau. stiri, anchete, reportaje din Bacau

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.