Google+

Procedurile de transmitere a unui contract către o altă persoană

Pana de curand (adica pana la intrarea in vigoare a Noului Cod Civil in octombrie 2011), in legislatia noastra era statuat un principiu clar
-„cesiunea de datorie este interzisa”-. Acest principiu se traducea in fapt si prin imposibilitatea cesionarii unui contract (un contract
cuprinzand drepturi, dar si obligatii, adica datorii), motiv pentru care, in practica, se foloseau tot felul de artificii juridice (spre ex.
novatia) care duceau la acelasi rezultat – preluarea contractului de o alta persoana.
Totusi, aceste mecanisme juridice nu asigurau acelasi efect pe care l-ar fi avut cesiunea propriu-zisa de contract (daca aceasta ar fi fost
posibila), deoarece nu permiteau preluarea efectiva a raportului juridic, ci, practic, prin novatie, spre exemplu, incepea un nou raport juridic;
or, dintr-un nou raport juridic, incepeau sa curga termene noi de plata, nu puteau fi invocate exceptii/aparari bazate pe raportul juridic initial
etc.
Odata cu Noul Cod Civil insa, cesiunea de contract a fost permisa si reglementata in mod explicit, aceasta fiind, bineinteles, posibila, numai
cu respectarea anumitor conditii.

Conditiile cesiunii de contract
Intr-un contract aflat in derulare, una din partile contractului poate sa isi substituie o alta persoana (adica sa ii transfere/cesioneze acesteia
contractul), daca sunt indeplinite anumite conditii.
In operatiunea de cesionare a unui contract sunt implicati 3 (trei) actori: 1) cedentul (partea din contractul initial care cesioneaza
drepturile si obligatiile sale din contract catre un tert); 2) cesionarul (partea straina de contract (tert) careia i se cesioneaza contractul de
catre Cedent si care intra deci in contract in locul acestuia) si 3) partea ramasa in contract (cocontractantul initial din contract care si
ramane in contract)
Iata care sunt conditiile cesiunii de contract:
(i)      prestatiile rezultand din contract sa nu fi fost integral executate
Aceasta conditie este indeplinita, spre exemplu, in cazul contractelor cu
executare succesiva (ex. contract de inchiriere) deoarece prestatiile
rezultand din aceste contracte se intind in timp, astfel ca, oricand pe
parcursul valabilitatii contractului (deci pana la expirarea termenului),
mai exista prestatii de indeplinit, deci acestea nu au fost integral
executate.
De asemenea, si in cazul contractelor cu executare dintr-o data (ex.
contractul de vanzare-cumparare) exista posibilitatea ca prestatiile sa nu
fi fost integral executate  atunci cand, spre exemplu, plata pretului se
face in rate.
(ii)      partea initiala din contract si care ramane in contract sa isi
dea acordul cu privire la cesiunea contractului
Atentie: In cazul in care contractul care face obiectul
transferului/cesiunii se incheie obligatoriu intr-o anumita forma (spre
ex., forma autentica), cesiunea contractului si acceptarea acesteia
trebuie sa fie facute tot in forma autentica (asa-numitul „principiu al
simetriei formelor”).
(iii)    contractul care face obiectul cesiunii sa NU fie un contract
incheiat in considerarea calitatilor personale ale partii contractante
care urmeaza il cesioneze (asa-zisele contracte „intuitu personae”)
Si in cazul contractelor incheiate in considerarea calitatilor
potentialului Cedent, daca aceste calitati sunt obiective (spre ex., daca
se are in vedere strict experienta persoanei de un anumit numar de ani
intr-un domeniu), atunci acesta si-ar putea substitui o persoana cu
aceleasi calitati (respectiv, cu aceiasi ani de experienta in domeniul
respectiv). Daca insa, contractul s-a incheiat initial tocmai datorita
unor calitati specifice, subiective, detinute de potentialul Cedent (spre
ex., talentul/stilul unui anumit pictor, competenta/reputatia unui anumit
medic), atunci cesiunea de contract nu este posibila.
Efectele cesiunii de contract
Din punct de vedere juridic, faptul ca o parte dintr-un contract
(Cedentul) cesioneaza contractul, inseamna ca toate drepturile si
obligatiile sale sunt transferate catre un tert (o persoana din afara
contractului – Cesionarul), iar Cesionarul devine astfel parte in
respectivul contract in locul Cedentului.
Din aceasta substituire in contract rezulta urmatoarele consecinte:
(i)      Cedentul iese din contract fiind eliberat de obligatiile
decurgand din acesta
Atentie:  Exista 2 (doua) situatii de exceptie cand Cedentul nu este
eliberat de obligatiile decurgand din acesta: 1) daca Cesionarul nu isi
executa obligatiile, legea recunoaste celeilalte parti din contract un
drept de a se indrepta impotriva Cedentului si 2) atunci cand Cedentul a
garantat ca Cesionarul va executa contractul; in acest caz, daca
Cesionarul nu executa contractul, Cedentul va raspunde pentru aceasta
neexecutare in fata celeilalte parti contractante.
(ii)      partea care a ramas in contract poate invoca fata de partea nou
intrata in contract (Cesionar) toate exceptiile si apararile rezultand din
acesta
Atentie:  De la aceasta regula, exista o exceptie, si anume, partea
ramasa in contract nu poate invoca impotriva Cesionarului exceptiile
rezultand din drepturile sale personale care s-au nascut in contract
impotriva Cedentului (spre ex., actiunea in anulare pentru vicii de
consimtamant – eroare, dol sau violenta). O astfel de actiune personala
impotriva partii initiale din contract (Cedentului) poate fi exercitata
de partea ramasa in contract impotriva partii nou intrate in contract
(Cesionarului) doar daca in contractul de cesiune a fost stipulata
explicit aceasta posibilitate.

Avocat COLTUC MARIUS VICENTIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Personalizari textile

Ora exacta Romania