Se modifică parametrii bancari de acordare a creditelor

Anul 2021 va începe cu condiții mai severe în ceea ce privește creditele acordate de bănci persoanelor fizice.

Potrivit solicitării BNR, băncile comerciale trebuie să ajusteze scoringul pentru persoane fizice până pe 20 decembrie 2020, pentru a proteja sistemul de o creştere prea mare a nivelului de credite neperformante, care este de aşteptat să mărească începând cu anul viitor.

Conform economica.net, BNR recomandă băncilor să reducă coeficientul de acceptare al dividendelor şi veniturilor din chirii în calculul pentru stabilirea scoringului la acordarea unui credit, deoarece pandemia va avea anul viitor un impact negativ asupra profiturilor companiilor şi asupra pieţei imobiliare, care se va materializa în scăderea rezultatelor financiare, şi implicit asupra nivelului dividentelor pe care acţionarii le pot încasa în viitor.

Totodată, BNR arată că impactul negativ al pandemiei se va vedea şi asupra pieţei imobiliare, „ca urmare a presiunii de renegociere a contractelor de închiriere şi a creşterii gradului de neocupare a imobilelor închiriate”.

În acest context, banca centrală recomandă băncilor comerciale să îşi regândească categoriile de venituri considerate eligibile în acordarea unui credit şi chiar o ajustare a coeficienţilor acestora.

Mai exact, unele recomandări vizează reducerea coeficienţilor luaţi în calcul în momentul acordării creditului pentru veniturile solicitanților rezultate din dividende sau din chirii.

Procentele diferă de la bancă la bancă, dar media pieţei la ora actuală este de maximum 80% venituri din dividende sau chirii care sunt luate în calcul în momentul stabilirii gradului maxim de îndatorare pe un client. O ajustare a acestora din cauza efectelor pandemiei va însemna că acest procent va coborî la 60% -70%, în funcţie de decizia băncii.

În condiţiile în care veniturile societăţilor comerciale vor scădea anul viitor, iar chiriile vor scădea la rândul său, o ajustare a coeficienţilor categoriilor de venituri considerate eligibile va reduce şi mai mult valoarea maximă a împrumutului pe care îl poate contracta o persoană fizică sau juridică.

În acest context, BNR recomandă băncilor implementarea de măsuri care să conducă la asigurarea unei acoperiri adecvate a expunerii băncii la riscul de credit asociat persoanelor fizice. De aceea, băncile trebuie să informeze autoritatea de supraveghere (BNR) până pe data de 20 decembrie 2020 despre măsurile luate pentru a se asigura că acestea corespund situaţiei actuale şi contribuie la un management prudent al riscurilor.

Înainte!

ziarul inainte editie de bacau. stiri, anchete, reportaje din Bacau

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.