Costumul popular românesc. Origini, evoluţie, zone folclorice

Costumul popular românesc îşi găseşte originile în portul strămoşilor noştri daci, traci şi geţi, fiind supus, pe durata perioadei istorice, unei evoluţii continue, cu păstrarea nealterată a caracteristicile esenţiale. 

Şi în prezent portul popular are aceeași structură pe tot teritoriul României, dar se deosebește de la o regiune la alta prin amănunte cum ar fi forma, croiala și culorile folosite preponderent. Totodată, costumul popular se diferenţiază în funcţie de ocazii festive, vârstă, anotimp şi sex, adaptându-se ocupaţiilor specifice fiecărei zone.

Pornind de la materiile prime produse în gospodăriile ţăranilor, portul popular românesc a dovedit şi confirmat măiestria ţăranului român, în brodarea şi ornarea ţesăturilor, dar şi în obţinerea culorilor vegetale. Cu răbdare, pricepere şi simţ artistic, femeile au creat haine ce îşi păstrează spectaculozitatea şi în prezent, ia populară românească fiind model de inspiraţie pentru marii creatori de modă, obiectul de vestimentaţie fiind purtat de personalităţi internaţionale, ce activează  în domenii diverse.

Folclorul era integrat în vechime într-un context socio-cultural care cuprindea toate faptele de viaţă din lumea satului. Omul muncea şi sărbătorea în colectiv şi în acord cu lumea. Tainele meşteşugului de a confecţiona îmbrăcămintea nu se învăţau din cărţi, ci de la femeile satului, care transmiteau din generaţie în generaţie, de la bunică la mamă  şi fiică. Fetele nu se măritau până nu ştiau să toarcă şi să ţeasă.

Totodată, în trecut hainele brodate erau considerate adevărate arme spirituale, asigurând protecţia purtătorului faţă de demoni, context în care portul popular poate fi considerat o recapitulare simbolică a întregii mitologii şi cosmogonii de început.

În evoluţia portului popular românesc se evidenţiază trei etape.

• În prima etapă portul românesc s-a individualizat în raport cu cel al popoarelor vecine şi s-a diferenţiat în funcţie de zonă. Cromatica s-a diversificat local pe categorii de vârstă şi zone geografice, prin preferinţele pentru anumite tehnici, motive specifice etc.
• Cea de-a doua etapă a fost influenţată de zona orăşenească. Materialele industriale au înlocuit textilele casnice, piesele tradiţionale au fost înlocuite în portul zilnic şi mai apoi în portul de sărbătoare.
• În cea dea treia etapă, contemporană, costumul popular nu se mai foloseşte în mod regulat sau la treburile agricole. Si totuși, național si tradițional, modern și străvechi, ia populară este purtată oricând cu eleganță la ținute de zi, în situații ce valorifică tradiţiile artistice sau la diferite evenimente şi sărbători.
  

  Costumatii populare la comanda pentru ansambluri folclorice, nunti, botezuri cu specific traditional

  

Costumele populare românești pot fi împărțite în șapte regiuni folclorice. Mai detaliat, costumele populare românești se pot clasifica pe zone etnografice, numărul zonelor variind între 40 și 120, în funcție de criteriile folosite.

Conform wikipedia, cele șapte mari regiuni folclorice sunt:

• Moldova (inclusiv Basarabia, Bucovina și Transnistria)
• Transilvania
• Câmpiile de vest: Câmpia Mureșului Inferior, Câmpia Crișurilor (Crișul Negru, Crișul Alb, Crișul Repede), Câmpia Someșului inferior (Țara Oașului)
• Banat, cuprinzînd Lunca Timișului și Caraș-Severin.
• Țara Românească, cuprinzînd Oltenia și Muntenia.
• Zona Dunării inferioare, cuprinzînd Bărăganul, Dobrogea și sudul Moldovei.

Românii din peninsula Balcanică, care la rândul lor se împart în 4 subgrupe:

• Daco-românii de-a lungul granițelor românești: Cadrilater (Bulgaria), Timoc (nord-vestul Bulgariei și estul Serbiei), Voivodina/Banatul sârbesc și în Ucraina (mai ales în regiunile Cernăuți și Odesa).
• Istroromânii din Istria, Croația.
• Macedoromânii (sau „aromânii”) din Albania, Bulgaria, Grecia, Macedonia.
• Meglenoromânii din Grecia și Macedonia.